“ORIZONTURI”

ÎN SEMIOTICA DISCURSULUI FILOSOFIC

Viorel Guliciuc

Universul semiotic este, aşa cum s-a şi putut constata, de o bogăţie şi o diversitate care ne depăşeşte mereu aşteptările, de unde şi discuţiile, dar şi disputele privind problema: până unde se întinde semioza[i]. Din perspectivă semiotică structurală, caracterul cvasi-"arhitectonic" şi "cosmologic" al universului semiozei este permisiv la ideea unor dezvoltări modelări multiple şi alternative ale sale, atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal sau dimensional. Spre a nu aduce decât un exemplu, în favoarea afirmaţiei de mai sus, să amintim numai binecunoscuta discuţie în jurul dimensiunilor semiozei[ii].

Pe de altă parte, Constantin Noica, analizând principalele tipuri clasice ale demonstraţiei filosofice[iii], prezintă, la un anumit moment dat, demonstraţia prin treceri succesive dintr-un orizont existenţial în altul, folosind ca ilustrare demersul heideggerian. Ceea ce e deosebit de interesant de subliniat aici este că ideea unor multiple orizonturi ale filosofării poate fi extinsă la toate tipurile de discurs filosofic (poate chiar la toate tipurile de proces semiotic), sub forma conceptului de "orizont semiotic".

Dacă e adevărat că filosofia nu se face numai la marginile gândirii, ci şi în mai multe posibile orizonturi, atunci posibilitatea dezvoltării multi-orizontale filosofi-cului trebuie admisă ab initio, cu atât mai mult cu cât bogăţia universului semnificant al conceptelor şi teoriilor filosofice nu poate fi înghesuită într-un singur spaţiu de dezvoltare. Faptul este sugerat, printre altele, de multitu-dinea de definiţii şi deci de concepte ale filosofiei. Astfel, pentru unii, filosofia e o artă a argumentării, pentru alţii, a interpretării; pentru unii este o expresie a gândirii care se cercetează pe sine în dialog cu lumea, pentru alţii, cercetarea sistematică a faptului-de-a-fi; pentru unii ea este un studiu al posibilului, pentru alţii, al necesarului; pentru unii o cercetare a presupoziţiilor, pentru alţii a efectelor discursive ş.a.m.d.

Ceea ce ne interesează aici este faptul că unele dintre aceste concepte ale filosofiei pot fi considerate ca fiind tot atâtea orizonturi ale semiozei specifice filoso-fiei, ca tot atâtea dezvoltări alternative ale universului semiotic al discursului filosofic – în măsura în care acceptăm ideea că lumile semiozei sunt lumi virtuale şi alternative.

Mai mult, chiar, în orice demonstraţie sau argu-mentare filosofică se pot detecta astfel de treceri dintr-un orizont semiotic într-altul, (din orizontul interpretării în cel al expresivităţii; din cel al expresivităţii în orizontul implicitării sau în cel al argumentării; din orizontul ar-gumentării în cel al implicitării sau în cel al interpretării etc.), chiar şi acolo unde ne-am aştepta mai puţin – de pildă, în studiile formalizate sau care se bazează pe o astfel de perspectivă. Totul se petrece ca şi cum orizonturile semiozei ar fi legate, unele de altele printr-un soi de "punţi", de "pasarele semiotice", închi-puind o adevărată textură non-generică. De aceea, să concedem că, alături de dezvoltarea pe verticala "nivele-lor" sau de dezvoltarea "dimensională", discursivitatea filosofică – "filosoficul" – poate pune în valoare şi diferite "orizonturi semiotice".

Acceptând ideea că semioza este un univers multiorizontal, se pune, imediat, problema: ce anume este un "orizont" semiotic? Trebuie precizat că avem de-a face cu un termen-"umbrelă"[iv] a cărui definire riscă să ne aducă, foarte repede, acuze de lipsă de perspectivă teoretică. în aceste condiţii, e indicat, mai curând, de a propune şi încerca prezentarea câtorva exemple de astfel de "orizonturi" semiotice -- aşa cum e înţeles şi asumat acest termen aici, decât de a-l defini stricto sensu.

Expresivitatea, realitatea virtuală (putinţa), im-plicitarea, interpretarea sau argumentarea, sunt – în măsura în care concepţia ce le e subiacentă este şi acceptată – doar câteva dintre câmpurile semnificante în care căutăm urmele fiinţei, ale faptului-de-a-fi – tot atâtea orizonturi semiotice în care se poate desfăşura discursivitatea filosofică.

Prin noţiunea de "orizont semiotic al discursului filosofic" nu avem în vedere accepţiunea vizată de Noica atunci când prezenta demonstraţia prin treceri în orizonturi succesive, ci un tip distinct, parţial alternativ şi parţial complementar de dezvoltare a semnificanţilor filosofici, în lumea virtuală a semiozei filosofice. Din această perspectivă, o cercetare semiotică structurală a discursului filosofic, se va putea face şi într-o tentativă de explorare a "orizonturilor" semiotice – cel puţin a câ-torva – în care se dezvoltă acesta. Astfel, se va putea ajun-ge la propunerea unor tipologii alternative ale filosofi-cului, altele decât cele "dimensionale" sau "nivelare".

Prezentarea succesivă şi succintă a problemelor pe care le ridică orizonturile semiotice ale discursului filosofic se ar putea fi, deci, o întreprindere nu numai interesantă, ci şi necesară.

Note

---

[i] a. Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 13-45 ; dar şi:

b. Umberto Eco, Limitele interpretării, Editura Pontica, Constanţa, 1996, pp. 13-14.

c. E demn de a fi remarcat faptul că prodigioasei activităţi semiotice a lui Umberto Eco sunt dedicate, pe Internet, mai multe site-uri. Dintre cele peste 10 astfel de publicaţii, pot fi aici amintite cel al Harward University Press, intitulat Books by Umberto Eco, la adresa: http://128.103.251.49/WebServerDocs/Also.by/Also_Eco sau cel al:

d. Italian Academy for Advanced Studies at Columbia Univeristy, la: http://www.italynet.com/columbia/ecolinks.htm

[ii] Unde cercetările de ultimă oră au putut pune în evidenţă mai mult de 3 dimensiuni ale procesului semiotic, cum este cazul, de pildă, al modelului hexadic al acestuia, elaborat de Petru Ioan.

A se vedea, în acest sens:

a. Educaţie şi creaţie în perspectiva unei logici situaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pp. 72-144; sau:

b. Modele şi realizări ale "situaţiei pedagogice"; în: "Revista de Pedagogie", nr. 9/1992, pp. 65 sqq.

c. Aşa cum s-a arătat aici deja, este interesant de remarcat faptul că Gary Shank şi Don Cunningham au putut detecta, în 1996, nu mai puţin de 6 moduri ale abducţiei la Peirce.

Studiul lor, intitulat chiar Modeling the Six Modes of Peircean Abduction for Educational Purposes, e consultabil la adresa: http://www.cs.indiana.edu/event/maics96/Proceedings/shank.html

[iii] Într-un celebru studiu despre demonstraţia filosofică, intitulat Despre Unu şi Multiplu la Platon sau Ce înseamnă o demonstraţie filosofică?; în: "Revista de filosofie", nr. 6/1977.

[iv] Sau, aşa cum spune Philippe Dubois despre "jocul de cuvinte", cu o "categorie potpuriu" . (Vezi: La rhétorique des jeux de mots; în: Documents de Travail et pré-publications, nr.116-117-118 / 1982, seria B, Centro Internazionale di semiotica e di Linguistica, Urbino, p. 3).